• EUR 4.6599 RON
  • USD 3.8182 RON
  • POUND 5.2494 RON
Bucuresti
o
 

Americanii de la Intel deschid centrul de cercetare şi dezvoltare software din Timişoara


Americanii de la Intel deschid centrul de cercetare şi dezvoltare software din Timişoara
Intel, una dintre cele mai dinamice companii americane de IT, va deschide luna viitoare centrul de cercetare şi dezvoltare software din Timişoara, în clădirea de birouri United Business Center 1 din ansamblul Openville.

Gigantul IT a închiriat o suprafaţă de 2.400 mp în cel de-al doilea imobil office pe care compania Iulius l-a realizat în cadrul ansamblului Openville Timişoara. Clădirea este situată în imediata vecinătate a Iulius Mall Timişoara, are 12 niveluri, o suprafaţă de 13.000 mp închiriabili şi urmează a fi inaugurată în luna decembrie.

Noile birouri vor permite susţinerea planurilor de consolidare şi recrutare pe care compania noastră le are în Timişoara. Am pus întotdeauna accent pe confortul specialiştilor noştri şi ne-am dorit un spaţiu modern, flexibil şi cu numeroase facilităţi, care să încurajeze lucrul în echipă, inovaţia şi performanţa. Am ales clădirea UBC 1 deoarece, pe lângă faptul că a corespuns tuturor criteriilor noastre calitative, este parte dintr-un ansamblu deja funcţional, conceput în beneficiul angajaţilor”, a declarat Valentin Mureşan, Country Manager Intel România.

Intel este prezent în Timişoara din 2016, odată cu achiziţionarea companiei Movidius, care avea un sediu şi în oraşul de pe Bega.

Centrul Intel din Timişoara este specializat în software pentru aplicaţii de computer vision şi inteligenţă artificială. În noul spaţiu de birouri vor lucra aproximativ 130 de angajaţi, numărul urmând să crească până la 200, în următorii trei ani.

Parteneriatul încheiat cu Intel ne onorează şi suntem încântaţi că această companie prestigioasă a ales proiectul Openville pentru centrul său din Timişoara. UBC se adresează companiilor care doresc să le ofere angajaţilor mai mult decât spaţii de lucru eficiente şi condiţii superioare de confort, ci şi satisfacţia de a avea acces direct la facilităţile şi serviciile de care aceştia au nevoie. Clădirile noastre de birouri sunt singurele din Timişoara care prezintă avantajul proximităţii faţă de zeci de servicii utile în viaţa de zi cu zi, disponibile în Iulius Mall”, a spus Laurenţiu Manea, Manager Office Buildings Openville.

Ansamblul Openville Timişoara va fi inaugurat în trimestrul patru al anului viitor, odată cu finalizarea primei etape de dezvoltare. Proiectul, care integrează actualul Iulius Mall Timişoara, va cuprinde funcţiuni de office, retail, parc şi entertainment. Proiectul este realizat de companiile Iulius şi Atterbury Europe şi reprezintă o investiţie estimată la peste 220 milioane de euro.


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri