• EUR 4.6599 RON
  • USD 3.8182 RON
  • POUND 5.2494 RON
Bucuresti
o
 

Tranzacția momentului: Unilever a vândut pentru 6,83 miliarde euro divizia de margarină şi produse tartinabile. Cine este cumpărătorul?


Tranzacția momentului: Unilever a vândut pentru 6,83 miliarde euro divizia de margarină şi produse tartinabile. Cine este cumpărătorul?
Tranzacția anului în Europa se încheie zilele acestea. Grupul anglo-olandez Unilever a vândut pentru 6,83 miliarde euro( aproximativ 8,1 miliarde dolari) divizia de margarină şi produse tartinabile. Tranzacția s-a făcut cu firma americană de private equity KKR & Co.

Afacerea semnată în aceste zile este cea mai mare mare preluare realizată cu capital împrumutat (leveraged buyout) anunţată anul acesta în Europa, tranzacţia urmând să se finalizeze la mijlocul anului viitor.

Printre brandurile vândute de Unilever se află Flora, ProActiv, Bertorelli şi I Can't Believe It's Not Butter!

Firmele de private equity sunt atrase de marja ridicată de profit a diviziei Unilever de margarină şi produse tartinabile, dar în prezent consumatorii occidentali îşi reduc consumul de unt şi margarină, pentru a-şi proteja sănătatea.

Tranzacţia face parte din planul directorului general Paul Polman de a se concentra pe brandurile mai mici dar în creştere rapidă, cum ar fi ceaiul Pukka Herbs şi condimentele Sir Kensington.

În cursa pentru pentru divizia de margarină şi produse tartinabile a Unilever, KKR a concurat cu Apollo Global Management şi CVC Capital Partners.

După semnarea înțelegerii, reprezentanții Unilever au anunțat că Nicolas Liabeuf, directorul diviziei de margarină şi produse tartinabile, va rămâne în funcţie. 

Cu sediul în New York, KKR avea la sfârşitul lunii septembrie active în administrate în valoare de 153 miliarde de dolari.

Unilever este unul dintre cei mai mari producători mondiali de bunuri de larg consum. Structura duală - Unilever este societate publică cu răspundere limitată şi în Marea Britanie şi în Olanda - a fost o parte cheie a companiei de la înfiinţarea sa, în 1930, în urma fuziunii dintre un producător olandez de margarină cu un furnizor britanic de săpun. Unilever (producătorul săpunurilor Dove, ceaiurilor Lipton şi îngheţatei Magnum) este prezent în peste 100 de ţări, are 163.000 de angajaţi, iar pe piaţa românească activează din anul 1995. Unilever South Central Europe coordonează din Bucureşti operaţiunile în şapte ţări din zonă: România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia şi Republica Moldova. .


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri