• EUR 4.6346 RON
  • USD 3.9285 RON
  • POUND 5.2711 RON
Bucuresti
o

Lanțul de restaurante Taco Bell intră în Europa Centrală și de Est prin România


Lanțul de restaurante Taco Bell intră în Europa Centrală și de Est prin România
Sphera Franchise Group S.A.,cel mai mare grup de restaurante din sectorul full-service din România, deschide primul restaurant Taco Bell din țară. Lansarea marchează și intrarea brandului sud-californian în Europa Centrală și de Est, aceasta fiind prima locaţie Taco Bell pe o rază de 1.028 kilometri în regiune.

Taco Bell face parte din portofoliul Yum! Brands şi este principalul lanț de restaurante de tip „quick service restaurants” (QSR) din lume, care oferă produse de inspirație mexicană.

 

Prezența sa pe piața din România este gestionată de Sphera Franchise Group, operatorul exclusiv pe plan local al celorlalte două mari lanțuri de restaurante din portofoliul Yum! Brands: KFC și Pizza Hut. Pregătirile pentru această lansare au început în februarie 2016, atunci când un studiu de piață amănunțit a arătat că România este o piață cu un potențial foarte mare pentru brandul californian.

 

Lansat în cursul acestui an, Sphera Franchise Group include acum întreg portofoliul Yum! Brands, odată cu deschiderea primului restaurant Taco Bell. A fost, așadar, un pas firesc pentru noi să luăm în considerare și să analizăm aducerea brandului de inspirație mexicană în România. În primă fază, am demarat o cercetare amplă, realizată cu ajutorul Kantar Millward Brown, unul dintre principalele grupuri de cercetare din lume. Studiul de specialitate ne-a confirmat că România este locul ideal pentru Taco Bell, că românii știu despre brand, unii dintre ei având ocazia să încerce anterior produsele, și că își doresc să se bucure de acestea și în țară. Suntem, astfel, bucuroși să anunțăm lansarea, cu atât mai mult cu cât acesta este singurul Taco Bell pe o rază de 1.208 kilometri în Europa Centrală și de Est”, a spus Mark Hilton, CEO Sphera Franchise Group.

 

Primul restaurant Taco Bell din România se deschide în Băneasa Shopping City, în urma unei investiții de 350.000 de euro. O echipă 40 de membri se va asigura că operațiunile și activitatea restaurantului se desfășoară fără cusur, ceea ce înseamnă, totodată, un plus de 40 de locuri noi de muncă pentru economia locală.


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri