• EUR 4.6327 RON
  • USD 3.9431 RON
  • POUND 5.2626 RON
Bucuresti
o

Enel a finalizat vânzarea a 10% din PT Bayan Resources. Tranzacția s-a făcut pentru 85 milioane dolari


Enel a finalizat vânzarea a 10% din PT Bayan Resources. Tranzacția s-a făcut pentru 85 milioane dolari
Enel a încheiat o înțelegere privind vânzarea participației sale de 10% din cadrul companiei indoneziene producătoare de cărbune PT Bayan Resources Tbk ("Bayan"), deținută în prezent prin intermediul subisidiarei sale, Enel Investment Holding BV, către acționarul majoritar al Bayan, Dato’ Low Tuck Kwong.

Tranzacția se face pentru suma de 85 de milioane de dolari, plătită integral în numerar. „Vânzarea participaţiei noastre minoritare deţinute în cadrul companiei Bayan, se potrivește perfect cu strategia noastră de rotație a activelor, precum și cu planurile grupului nostru în ceea ce priveşte consolidarea unui mix energetic complet decarbonizat până în 2050. În același timp, rămânem foarte interesați de această țară bogată în surse de energie regenerabilă în care desfășurăm deja operațiuni de prospectare geotermală și la care ne uităm cu atenție în vederea identificării de oportunități în zona proiectelor de energie regenerabilă", a declarat Francesco Starace, CEO și Director General al Grupului Enel.

 

Enel a achiziționat, în august 2008, o participație de 10% în cadrul companiei producătoare de cărbune Bayan, în urma unei Oferte Publice Inițiale (IPO), care a condus la listarea companiei indoneziene la bursa din Jakarta. Tranzacția face parte din obiectivul de rotație a activelor circulante în valoare de 8 miliarde euro prevăzut în strategia de management a portofoliului de active Enel.

 

În linie cu această strategie, veniturile din vânzarea de participaţii vor fi destinate dezvoltării financiare în zone strategice, cum sunt rețelele, energia regenerabillă și achizițiile de participaţii minoritare. Din 2015 până în prezent, Grupul Enel a vândut active cu o valoare totală cumulată de aproximativ 5 miliarde de euro.

 

Bayan este un producător indonezian integrat de cărbune. Acționarii principali ai companiei, listată la bursă, sunt Domnul Dato' Low Tuck Kwong, a cărui participație de 51,6% urmează să crească la 61,6% după achiziția participației Enel, compania de utilități Korea Electric Power cu o participație de 20,0% și alţi acționari fondatori cu participații aproximative de 9%. Bayan este implicat în proiecte de exploatare minieră a diferite tipuri de cărbune din mine situate în principal în Kalimantanul de Est și de Sud din Indonezia și este implicat, de asemenea, prin filialele sale în diverse sectoare de activitate, inclusiv în gestionarea serviciilor portuare, încărcarea cărbunelui, servicii de transport cu barje, servicii de contractare şi închirieri de utilaje grele.


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri