• EUR 4.5975 RON
  • USD 3.8945 RON
  • POUND 5.1203 RON
Bucuresti
o

Taxa clawback a îngenuncheat fabricile de medicamente din România


Taxa clawback a îngenuncheat fabricile de medicamente din România
Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România, PRIMER, avertizează că fabricile de medicamente din țară sunt forțate de mai bine de 8 ani să plătească pe lângă impozitul pe profit de 16% și un impozit pe cifra de afaceri, sub forma obligației de plată de tip “clawback” care a ajuns începând cu 2015 să depășească valoarea impozitului pe profit.

Această dublă impunere fiscală, care a trecut în anumite trimestre de 40%, este discriminatorie și împovărătoare pentru agenții industriali din acest sector economic și reprezintă motivul pentru care membrii PRIMER au ajuns să fabrice medicamente care nu au rentabilitate economică, existând pierderi care trec de 10%. Astfel, din cele peste 1.000 de medicamente care fac obiectul dublei impuneri fiscale și care costă în marea lor majoritate mai puțin de 25 Ron în farmacie sau în spital, cel puțin 200 sunt nerentabile, din cauza suprataxării aplicate în contextul celui mai mic preț din UE. Continuăm să fabricăm aceste medicamente din respect pentru pacienții din România și cu speranța că ele vor fi scutite în cel mai scurt timp de obligația de plată de tip “clawback””a declarat Dragoș Damian, Director Executiv PRIMER.

 

Singura soluție reală pentru a opri dispariția medicamentelor ieftine este reprezentată de scutirea imediată de la plata obligației “clawback” a medicamentelor care costă sub 25 Ron, pentru a nu îngreuna în continuare accesul pacienților la medicamentele fabricate în România și pentru a nu afecta competitivitatea site-urilor de manufacturiere din țară.

 

În ciuda repetatelor semnale de alarmă pe care PRIMER le-a tras la numeroase nivele, autoritățile de resort par să nu înțeleagă rolul strategic pentru sistemul sanitar și economie al fabricilor de medicamente din țară, obligându-le pe acestea la plata simultană de impozit pe cifra de afaceri și pe profit.

 

În lipsa unui cadru fiscal corect și predictibil, vom putea asista pe lângă la problemele pe care le au pacienții în a-și procura medicamentele esențiale și la închiderea sau relocarea din țară a unor secții de manufacturiere sau a unor fabrici întregi. Unitățile manufacturiere de medicamente din țară, membre ale PRIMER, au pentru următorii 5 ani planuri ambițioase de extindere și tehnologizare în valoare de peste 100 milioane euro care vor crea peste 500 de noi locuri de muncă; toate aceste investiții pot face din România un hub industrial cu deschidere pentru exporturi către toate țările din regiune. Aceste planuri raman însă pe hârtie, pentru că în loc să investească în unități manufacturiere, laboratoare de calitate, centre de cercetare-dezvoltare și de studii clinice, membrii PRIMER sunt împovărăți cu un impozit dublu nedrept și impredictibil, de 40%.

 

Suntem încurajați de determinarea primului ministru Mihai Tudose de a rezolva probleme ale sistemul sanitar care trenează de ani buni. O astfel de abordare trebuie utilizată și pentru a iniția consultări cu producătorii industriali de medicamente din România pentru identificarea de urgență a măsurilor care să stopeze imediat aplicarea discriminatorie a unei duble impozitări asupra unei ramuri industriale. De altfel, un dialog deschis cu fabricile de medicamente din țară poate rezolva multe din probleme aprovizionării cu medicamente a pacienților români, pentru că unitățile manufacturiere pot introduce rapid în fabricație aproape orice produs deficitar”, a conchis reprezentantul PRIMER.

 

Din PRIMER fac parte cele mai importante 16 fabrici de medicamente din țară: AC HELCOR, ANTIBIOTICE, B.BRAUN, BIO-EEL SRL, BIOFARM, GEDEON-RICHTER, LABORMED-ALVOGEN, LAROPHARM, MAGISTRA CC, POLISANO PHARMACEUTICALS, ROPHARMA, SANTA SA, SLAVIA PHARM, ZENTIVA, TERAPIA-SUN PHARMA, VIM SPECTRUM.


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri