• EUR 4.6327 RON
  • USD 3.9431 RON
  • POUND 5.2626 RON
Bucuresti
o

PREMIERĂ în sistemul public de sănătate. Spitalul Militar va avea primul centru integrat de medicină nucleară


PREMIERĂ în sistemul public de sănătate. Spitalul Militar va avea primul centru integrat de medicină nucleară
Florentina Ioniţă Radu, comandantul Spitalului Militar Central "Carol Davila", a anunțat că unitatea pe care o conduce urmează să inaugureze, la începutul anului viitor, primul centru integrat de medicină nucleară din sistemul medical public din România, pentru depistarea afecţiunilor oncologice şi cardiovasculare.

"În scrut timp, în cadrul SUUMC, se va inaugura primul centru public într-un spital, de sistem integrat de medicină nucleară. Vom instala un PET CT şi un SPECT CT, care vor lucra împreună. Sunt echipamente care lucrează pe bază de izotopi radioactivi şi care au menirea de a detecta afecţiuni oncologice, dar mai nou şi afecţiuni cardiovasculare. În momentul în care acest centru va fi funcţional, va fi primul centru dintr-un spital public, care se va adresa masei largi a publicului, motiv pentru sperăm ca, în cel mai scurt timp, pacienţii care au afecţiuni oncologice şi afecţiuni cardiovasculare, care se pretează la a fi investigate cu această nouă metodă imagistică, să se adreseze Spitalului Militar Central", a declarat comandantul Spitalului Militar Central "Carol Davila", Florentina Ioniţă Radu.

 

În acest moment, aparatura se instalează în centrul respectiv, există deja medici instruiţi să lucreze cu aceste sisteme de medicină nucleară, urmând să obţină, cât de curând, toate avizele necesare pentru demararea activităţii. "Problema mai dificilă este cu avizele pe care trebuie să le obţinem de la autoritatea în domeniu, care avizează tot ce înseamnă echipamente radiologice şi de medicină nucleară. Trebuie întrunite o serie se criterii. Sperăm ca la începutul anului viitor să ne putem adresa primilor pacienţi. Pacienţi sunt foarte mulţi. Acest PET CT este un echipament care înseamnă o stadializare a cancerului. În momentul în care un pacient este diagnosticat cu un neoplasm, oriunde este situat, trebuie stadializat- dacă există metastaze, să se vadă cât de mult este întinsă formaţiunea respectivă şi mai ales, după ce se fac intervenţiile chirurgicale şi respectiv tratamentul citostaticelor, se fac nişte verificări", a adăugat comandantul.

 

 

De asemenea, Centrul de Stroke în care vor fi tratate urgențele neuro-vasculare va fi funcțional în curând. "Am luat aparatura pentru neurochirurgie. Suntem în curs de achiziționare, în ultima fază, a unui angiograf destinat investigațiilor radiologice", a precizat Florentina Ioniță Radu.

 

 

Ea a subliniat că ultimii ani au reprezentat "o mare provocare" a managementului organizațional, care s-a axat, în principal, pe demersurile protejării valorilor resursei umane angrenate în activitatea specifică, sens în care statul de funcții a fost suplimentat cu 369 de posturi, dintre care 91% în structurile medicale, îndeplinind astfel, pentru prima oară, normativele de personal în vigoare, stabilite de Ministerul Sănătății.

 

 

 

Foto:Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central " Dr. Carol Davila" Facebook


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri