• EUR 4.6599 RON
  • USD 3.8182 RON
  • POUND 5.2494 RON
Bucuresti
o
 

Uimitoarea istorie a Agafiei, artista care și-a descoperit harul într-un moment de cumpănă


Uimitoarea istorie a Agafiei, artista care și-a descoperit harul într-un moment de cumpănă
Fără nicio pregătire prealabilă, Galina a început într-o zi să picteze pe pânză tabloluri de doi metri. Trăim într-o perioadă de dezvoltare spirituală, când conștiința noastră ia deciziile cele mai favorabile, pentru a ne îndeplini misiunea cu care am venit pe Pământ.

Am ales să vorbim în preajma Crăciunului, când sărbătorim nașterea Domnului Iisus, despre oameni cu har. Har divin. Galina, cu numele de artist Agafia, este un astfel de om. Este un om simplu, modest, de o puritate extraordinară. A avut și are un suflet de copil.

Om de litere. A cochetat o perioadă cu presa, ca reporter la ”Jurnalul Național”, ediție de Chișinău. S-a trezit într-o dimineață și a spus simplu – vreau să îmi schimb viața. Ceva nou, pentru sufletul meu. În timp ce Mihai era la serviciu, fiind profesor de engleză, Galina a conturat prima schiță în creion. Nu mare i-a fost mirarea lui Mihai când s-a întors acasă. Din micile mâini ale soției a ieșit un desen grafic ideal. Acesta era doar începutul. Ulterior, a adăugat vopsele, în ulei, potrivind perfect culorile. Rezultatul sunt imagini de o naturalețe extraordinară. Avem senzația că personajele din ”Dinastia Tudorilor” vor trece, chiar acum, dincolo de pânză. Cu un singur pas, ajung, direct, la noi acasă. Nu mai vorbim de privire. Tablourile sunt pline de viață. Personajele trăiesc și ne privesc cu ochi pătrunzători dintr-o lume care pare că este aici, chiar lângă noi. Este de ajus doar să priviți și vă veți convinge cu proprii dumneavoastră ochi. Galina are astăzi trei astfel de tablouri. Redăm mai jos un interviu cu Galina, omul ales de Dumnezeu, pentru a ne aduce o rază de speranță în viață. Este vorba despre acea speranță ce scoate la suprafață tot ce este mai bun și mai frumos în noi. Dacă Dumnezeu a făcut aceasta cu Galina, cu siguranță, cu fiecare dintre noi va proceda la fel. Trebuie să avem doar dorință și răbdare.

Galina Jumugă din Nisporeni are, după trei ani de activitate în domeniul artei figurative, prezențe constante în galeriile de artă particulare din Shanghai. Anul viitor, Agafia (numele său de artistă) va expune lucrări în Singapore, Hong Kong și Viena

Galina Jumugă s-a născut în vara anului 1978, la Nisporeni, în familia lui Ion și a Feodorei Bâtca. Bunica din partea mamei a fost cea care i-a dat numele de botez Agafia. A copilarit și studiat în localitatea de baștină până la vârsta de 18 ani, când a devenit studentă la Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova, specialitatea română-engleză. În ultimul an de studii, a cochetat cu jurnalistica, lucrând ca reporter la ”Jurnalul Național” - ediție de Chișinău și ulterior, la ”Glasul Națiunii”. În 2003, a revenit la pasiunea sa cea mare: domeniul limbilor străine. Obține o bursă guvernamentală de masterat în domeniul filologie chineză la Fudan, cea mai prestigioasă universitate din Shanghai, pe care a absolvit-o cu nota maximă. După absolvire, își dedică o mare parte din timp traducerilor din limba chineză în limbile engleză, rusă și română ale câtorva dintre cele mai reprezentative titluri de carte contemporană, scrise de autori chinezi în vogă. În 2012, decide sa ia o pauza mai lungă și să se dedice familiei. Marea schimbare în destinul său are loc în primavara anului 2014 când, pe fondul unor probleme de sănătate și al unor mari neîmpliniri sufletești, realizează că, de fapt, ceea ce părea un sfârsit era de fapt un nou început. Unul luminat din toate punctele de vedere. Am avut ocazia să obținem un interviu în exclusivitate cu omul de arta Agafia, pe care vi-l oferim în ediția noastră specială.

"Nu mai pictasem niciodata"

Galina sau Agafia? Cum ți se adresează oamenii când te întâlnesc pentru prima dată?

 (râde) Galina, bineînțeles. Deși m-am născut într-o familie de români get-beget, cu bunici care au văzut lumina zilei într-un Nisporeni pe atunci al României Mari, port un prenume de origine slavonă, dar cu rădăcini antice grecești. Agafia este numele de botez, dat de bunica din partea mamei, de la care am învățat foarte multe în viață.

Acum 17 ani, ai fost în postura mea actuală, aceea de jurnalistă. Am citit multe din anchetele tale sociale, cu impact la acea vreme, publicate în cotidianul ”Jurnalul Național” - ediție de Chișinău și mai apoi, în ”Glasul Națiunii”. De ce nu ai ramas în această breaslă?

Au fost trei ani de muncă asiduă. Ca reporter, am trăit intens fiecare zi, fiecare clipă. Am simțit însă că pot obține mai mult de la viață.

Din Nisporeni la Chișinău, și apoi în Shanghai. Pare o imagine desprinsă din filme. De ce Shanghai?

Pasiunea mea pentru domeniul limbilor străine avea nevoie de ceva unic pentru a o simți cu adevarat completă. Și, cum am fost mereu atrasă de cultura chineză, am zis să accept această provocare. Acum, uitându-mă înapoi în timp, nu regret nicio secundă drumul ales.

Ai absolvit cu brio masteratul la Universitatea Fudan din Shanghai. A fost ușor?

Depinde cum privești problema. Țin minte că eram mulți studenți atunci, în 2003, în jur de 280 veniți din toate colțurile lumii pentru a studia filologia chineză la cea mai prestigioasă universitate din Shanghai. Cinci ani mai târziu, am mai rămas16 și, în final, am absolvit doar șapte. Da, a fost ușor… după.

După absolvire, ți-ai dedicat o bună parte din timp traducerilor de carte contemporană din limba chineză în limbile engleză, rusă și română, iar în 2012, ai decis să iei o pauza pentru a petrece mai mult timp cu familia.

Da, poate cea mai interesantă perioadă a fost colaborarea cu edituri din Marea Britanie, Canada, Rusia și România, pentru care am tradus neîncetat, uneori contratimp, lucrări scrise de către autori chinezi consacrați. Oboseala acumulată și-a spus însă, într-un final, cuvântul. După patru ani de muncă în acest domeniu, m-am întors acasă. Însă, după doar șase luni, am revenit în Shanghai. Ceva m-a chemat înapoi.

Nu ai fost singură în tot acest timp. Ai avut pe cineva alături…

Da. Soțul meu mi-a fost mereu alături în Shanghai și tot el a fost cel care, într-o seară de aprilie, în anul 2014, m-a găsit acasă ... pictând.

Te-aș ruga să elaborezi. De la traduceri la pictură?

Pentru mine, este încă un mare semn de întrebare. Acea seara de aprilie 2014 a fost, pare-se, rodul unui șir de întrebări al căror răspuns îl așteptam de mult timp. Câteva probleme de sănătate și neîmpliniri sufletești mă aduseseră, recunosc, mai aproape de Dumnezeu. Nu m-am considerat niciodată o persoană religioasă, așa cum definim unii dintre noi acest cuvânt, și nici acum nu cred că sunt astfel. Însă, cu siguranță, lipsa de orizonturi noi m-a adus mai aproape de acea forță pe care o simțim cu toții în momente de cumpană. Mi-am dorit cu ardoare un semn care să dea sens trăirilor și întâmplărilor de atunci. Și, într-o seară, m-am așezat pur și simplu la birou, am ales o fotografie la întamplare din albumul de familie și am început să schițez, apoi să pictez fața tatălui meu. Nu m-am oprit decât atunci când, în spatele meu, am auzit o voce impunătore, plină de uimire. Era vocea soțului meu, revenit acasă de la serviciu.

De ce a reacționat astfel?

Pentru că ... nu mai pictasem niciodată!

"Oameni si oglinda sufletului lor"

Trăind într-o lume plină de îndoieli și de invidie, ai avut parte de situații în care munca ta a fost luată în derâdere?

Nu vibrez pe același palier cu trăirile negative. De mică am știut să respect munca, mai ales că am trăit la sat, unde nu doar că am văzut, dar am și luat parte la muncile câmpului, alături de părinții, fratele și surorile mele. A fost o experiență unică, ceva care ne-a unit pe noi, ca familie, și ne-a dat nouă, copiilor de atunci, forța să ne depășim condiția. Faptul că am început să pictez, fără nicio pregatire în domeniu, mi-a deschis ochii și sufletul spre o altă dimensiune. Nu încape nicio îndoială că pictez pentru că așa a vrut El, bunul Dumnezeu. Pictez deja de trei ani și încerc să-mi depășesc condiția de artist prin muncă. Știu că acest dar nu a apărut fără motiv în viața mea, deci trebuie să-l ocrotesc și să-l dezvolt.

Pictezi oameni. Nimic abstract, deloc natură. De ce?

Dacă aș ști motivul, probabil că aș cunoaște și de ce anume pictez, în loc să continui ceea ce începusem după absolvirea masteratului. Tind să cred că, fiind o persoană jovială, am fost mereu atrasă de relațiile interumane, de prietenii sincere, iar toate acestea le aștern acum în culori. Oamenii și oglinda sufletului lor, privirea, sunt ceea ce mă atrage în acest moment în fata pânzei.

De unde te inspiri?

Nu am nicio pregatire în domeniu, deci nici vorbele nu le am la mine pentru a raspunde "ca la carte" la aceasta intrebare. Modelele mi le aleg din fotografii de epocă și nu numai. Dacă îmi place o fotografie anume, o adaptez la trăirile mele de moment. Despre asta și este arta figurativă, îți dă libertatea să-ți explorezi sufletul, apoi să îl așterni pe pânză.

"O lume a tuturor"

A durat mult până când lucrările tale au început să fie apreciate?

Lumea artei, deși aparent plină de ambiții și invidie, este o lume a tuturor. Am cunoscut oameni care iubesc arta din tot sufletul, dar și din interes. E parte din viață, la urma urmei. Nu toată lumea iubește întreaga paletă de stiluri existente. Însă culoarea și vibrațiile unei pânze îi unește pe toti. Galeriile particulare din Shanghai, unde am expus până acum, sunt familia mea extinsă. Cu bunele și relele sale, dar familie.

Ce urmeaza pentru Agafia?

În trei cuvinte, ar fi Singapore, Hong Kong și Viena. Soțul meu, care actualmente este profesor în Shanghai, a devenit recent și "art dealer". Îmbină utilul cu plăcutul, cum îi place să spună. Anul viitor, urmează să expună câteva din lucrările mele dincolo de Shanghai.

"Doi îngerași"

Anul trecut, ai devenit mămică de fetițe gemene. Cât de mult ți-a schimbat viața venirea pe lume a Evelinei și Angelinei?

Nu există cuvinte care să poată exprima întreaga fericire și împlinire aduse în inimile noastre de către Evelina și Angelina, doi îngerași care dau sens fiecărei clipe. Venirea lor pe lume, îndelung așteptată, a schimbat, ca în orice familie cu copii, absolut totul, de la priorități, până la necesități. Sunt extrem de fericită că vor crește într-o metropolă plină de istorie, unde prezentul este un viitor pe care mulți dintre cei de acasă, cu regret, nu-l vor cunoaște, poate, niciodată.

În încheiere, te-aș ruga să transmiți cititorilor noștri câteva gânduri acum, în prag de sărbători…

Tuturor celor de acasă, dar și celor plecați departe de cei dragi le doresc un Crăciun Fericit, un An Nou plin de bucurii și împliniri. Fie ca distanțele, oricât de mari între noi, să rămână întotdeuna doar de o inimă.


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri