• EUR 4.6546 RON
  • USD 3.9306 RON
  • POUND 5.2287 RON
Bucuresti
o

Brancusi, romanul care a revolutionat arta secolului al XX-lea cu …dalta


Brancusi, romanul care a revolutionat arta secolului al XX-lea cu …dalta
Ziua de 19 februarie ii este dedicata, fiind declarata ZIUA BRANCUSI. Anul acesta se implinesc 141 de ani de la nasterea celui care a facut piatra, lemnul, bronzul sa vorbeasca. Cine a fost insa Constantin Brancusi si cum a reusit sa cucereasca o lume?

George Uscatescu, in lucrarea sa “Brancusi si arta secolului”, spunea despre artist ca a fost un “simbol de asceza primitiva si de singuratate claustrala, intr-o lume in care promotorii marilor transformari revolutionare in materie de arta se complac in etalari excentrice, Brancusi a reusit sa aduca formele printr-o tensiune mentala si metafizica de o incandescenta inaccesibila, la o puritate extrema”.

 

La randul sau Christian Zervos, unul dintre cei mai buni biografi artistici ai romanului, scria despre Brancusi ca “nu si-a tradat niciodata constiinta artistica pentru glorie si n-a urmarit niciodata succesul prin procedee pe care demnitatea creatorului nu le-ar fi acceptat, iar onoarea le-ar fi refuzat. (…) Adevarat intelept, un intelept taran care purta in sine purificata si decantata, prin idei, dorinte si experiente fara numar o vointa de asceza care aspira la formularea poeziei esentiale, Brancusi reprezinta prin opera sa un mesaj care intr-adevar anunta o epoca noua”.

 

In zorii secolului al XX-lea, arta europeana intrase intr-o criza. Se vorbea chiar despre o “criza de epuizare”, prin urmare doar ceva cu adevarat proaspat putea pune capat acestei situatii. Iar Brancusi a indraznit sa se rupa de “turma” si sa aduca in fata lumii arta populara romaneasca, primitivismul artei negre, dar si elemente ale mitologiei grecesti sau ale intelepciunii tibetane. Gestul sau a fost de un curaj nebun in conditiile in care Occidentul continua sa fie tributar Antichitatii si Renasterii.

 

Opera lui Constantin Brancusi evoca, in modul cel mai elocvent posibil, conceptul de structura in cea mai pura actualitate a sa. Acest mare artist, care, pe tot parcursul vastei sale activitati creatoare, a cautat sa evite orice aderare la vreun curent artistic, ofera, prin intreaga sa creatie si prin fiecare opera in parte, posibilitati infinite pentru o definire a structuralismului in arta. Materia, forma, spatiul functional, caracterul linear, puritatea absoluta, ideea precisa a semnificatiilor, toate aceste elemente structural ce apartin plasticii le intalnim, ca manifestare si desfasurare, cat mai perfect posibil, in opera lui Brancusi”, mai spunea George Uscatescu.

 

                                                                                   Izvor de inspiratie

 

Seva operei lui Brancusi trebuie cautata in acel sat gorjean- Hobita in care s-a nascut si in care si-a petrecut prima parte din copilarie. Aici, el a descoperit uimitoarele forme din natura, dar si frumusetea mestesugului popular. Si tot aici a inceput sa ciopleasca in lemn. Cu un briceag, imitandu-i pe taranii care confectionau linguri, el a dat viata cioturilor gasite pe marginea drumului. Geniul sau s-a hranit, a acumulat si peste ani a explodat sub forma operelor pe care le-a oferit intregii lumi.

 

Desi a trait mare parte din viata departe de locurile natale, Brancusi a ramas sub influenta acestora. De altfel, este unul dintre marii creatori care slujeste stralucit ideea ca un artist pentru a deveni universal nu trebuie sa se desprinda de tinutul sau si de natura. George Uscatescu este de parere ca “chipul si existenta lui Constantin Brancusi se desprind din legenda si mister, ca o stea care urmeaza o traiectorie nobila si perfecta, intr-un spatiu fara limite. La inceputul secolului pleaca in Franta, purtator al unui genial mesaj innoitor pentru arta contemporana. La Paris, unde se va stabili, venea fara o ucenicie prealabila. Unicul sau tezaur artistic, dupa cum va marturisi mai tarziu, erau scoartele, pridvoarele, sculpturile portilor dintr-un sat romanesc ascuns in regiunea subcarpatica a Olteniei. Se nascuse, dupa cum spunea el mai tarziu, exagerand atmosfera de mit care i-a invaluit intotdeauna existenta, intr-un sat pierdut in vaile Carpatilor. (…) Era satul misterios al Utopiei (…)”.

 

Nu doar arta populara de pe meleagurile natale i-a influentat creatia. Brancusi avea convingerea ca asistam permanent la o intoarcere a fenomenelor tip, iar aceste fenomene care transcend istoria leaga prezentul si de cele mai indepartate timpuri mitice. Pornind de la acest crez, opera lui Brancusi si-a gasit surse de inspiratie si in legendele taranesti din Romania, dar si in mitologia greaca, in intelepciunea tibetana sau in arta neagra. Artistul spunea ca „oamenii nu recunosc misiunea pe care o constituie viata insasi. Ceea ce lipseste oamenilor din vremea noastra este dimensiunea cosmica, sentimentul acela al aventurii spiritului dincolo de realitatea imediata”.

 

                                                                    De la ciobanit la cioplit

 

Destinul lui Constantin Brsncusi este unul asemanator eroilor din scrierile lui Mark Twain. Nascut in februarie 1876, artistul a fost cel de-al cincilea copil al lui Nicolae Brancusi si al Mariei. A incercat din frageda pruncie toate ipostazele posibile. A alergat pe dealuri cu turmele de oi, pentru ca la nici sapte ani sa fuga de acasa. Prima “evadare” a fost la Targu Jiu. De aici parintii l-au readus destul de repede in satul natal. In 1889, la Craiova, se angajeaza in birtul fratilor Spirtaru din Piata Garii, unde se vede nevoit sa munceasca uneori chiar si "18 ore zilnic". Patru ani mai tarziu, este baiat de pravalie la "magazinul de marfuri si coloniale" al lui Ion Zamfirescu, in Craiova. In orele libere urmeaza cursurile Scolii de meserii. La data de 1 septembrie 1894, se inscrie la Scoala de meserii cu sprijinul lui Zamfirescu si al clientilor lui. In al doilea semestru al anului scolar, e promovat direct in clasa a doua, admis la specializare la sectia de sculptura in lemn.

 

In vacanta de vara a anului 1897 calatoreste la Viena, unde incepe sa lucreze in sectia de finisare artistica a unei fabrici de mobila. In timpul studiilor realizeaza bustul “Gheorghe Chifu”, un “Cap de expresie”, ca si o serie de copii –“Ecorseul” (impreuna cu Dr. Gerota), “Vitellius”, “Capul lui Lacoon”. Mai realizeaza busturile “Georgescu-Gorjan” (1902) si “Generalul Dr. Carol Davila” (1903), asezat mai tarziu, in 1912, in curtea Spitalului militar din Bucuresti.

 

De bustul generalului-medic Carol Davila este legata o intamplare care spune multe despre focul creator din sufletul lui Brsncusi. Cand i-a fost comandata aceasta opera, artistul a primit jumatate din plata care i se cuvenea. Restul banilor intrau in posesia lui dupa ce preda lucrarea. A prezentat lucrarea, dar in timpul acestei prezentari au existat cateva comentarii rautacioase legate de modul in care a fost executat monumentul. Brancusi s-a infuriat, considerand ca opera sa nu a fost inteleasa cum trebuie, si a iesit din sala, fara sa mai astepte restul de bani. Acei bani ii astepta pentru a putea sa-si cumpere bilet de tren catre Paris. A renuntat la bani si in 1904 pleaca pe jos spre capitala Frantei.

 

Ar fi fost o munca usoara, dar ca de prostituata, care mi-ar fi adus cei cativa bani cat imi trebuiau ca sa-mi platesc un bilet de drum de fier pana la Paris. Dar ceva care se innascuse in mine si pe care simteam ca creste, an de an si de cativa in rand, a izbucnit navalnic si nu am mai putut rabda. Am facut stanga-mprejur, fara nici un salut militar spre marea panica si spaima a doctorului Gerota, de fata… si dus am fost, pomenind de mama lor”, povestea peste ani artistul episodul legat de bustul medicului Carol Davila.

 

Calatoria este presarata cu opriri la Budapesta si Viena. Se stabileste o vreme la Munchen, unde se pare ca frecventeaza cursurile Academiei regale de belle arte. Trece prin Rorschach, Zurich; langa Basel e surprins de o ploaie torentiala, se imbolnaveste si este internat. Dupa vindecare strabate Alsacia; de la Langres (Haute-Marne), pleaca cu trenul spre Paris. Lucreaza la taverna Moilard si ajunge inclusiv ingrijitor al Capelei Romane din Paris.

 

Anul 1905 ii aduce o bursa de 600 de lei din partea Ministerului Instructiunii Publice din Bucuresti. Sprijinul venit din tara il ajuta sa intre la Scoala de Arte Frumoase din Paris, in clasa lui Antonin Mercie. Intre timp reuseste sa expuna la Salonul de Toamna de la Paris trei lucrari in piatra, "Copilul", "Orgoliu" si "Portretul lui M. G. Lupescu". La cateva luni dupa acest eveniment, isi vinde una dintre lucrari. Este vorba despre “Copilul”.

 

Dupa doi ani de studiu, in 1907, este acceptat ca practician in atelierul lui Auguste Rodin. Simte insa ca nu poate creste “la umbra marilor copaci” si se indeparteaza de Rodin.

 

Anul cand il paraseste pe Rodin este si cel in care creeaza prima versiune a Sarutului, tema pe care o va relua sub diferite forme pana in 1940, culminand cu Poarta Sarutului parte a Ansamblul Monumental din Targu-Jiu.

 

                                                                               Un an de cotitura

 

Pentru a putea lucra in liniste, artistul inchiriaza un atelier in Rue de Montparnasse. Desi este un tip care iubeste singuratatea si ii place sa creeze in linistea spatiului sau intim, Brancusi intra in contact cu avangarda artistica pariziana, imprietenandu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Leger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp, Ezra Pound, Henri Rousseau.

 

Dar singulariatea se manifesta in tehnica utilizata in arta. Spre deosebire de contemporanii sai, care utilizau modelajul in creatiile lor, Brancusi prefera “cioplitul”. In primii ani petrecuti la Paris el a inceput sa sculpteze mai mult, iar pana in 1908 lucra aproape exclusiv prin aceasta metoda.

 

Munceste zi si noapte, operele sale devenind cunoscute nu doar in Romsnia si Franta, ci si in Statele Unite. “Cumintenia pamantului” (1907), “Rugaciunea” ( 1907), o prima versiune a “Sarutului” (1907), “Somnul” (1908), “Muza adormita” (1909-1910), “Pasarea maiastra” (1910), “Prometeu” (1911), “Domnisoara Pogany” (serie 1912-1933), “Primul pas” (1913) sunt lucrari ce marcheaza aplecarea spre valorile artelor arhaice sau spre cele ale etniilor negre.

 

Criticii de arta sunt de parere ca anul 1907 a fost crucial in formarea geniului lui Constantin Brancusi. Crearea celor trei capodopere “Rugaciunea”, “Sarutul” si “Cumintenia Pamantului” corespunde trecerii de la figurativul traditionalist sau modern temperat al conceptiei europene Rodin-Bourdelle, la o transcriere a realului. Cu fiecare lucrare, sculptorul formula noi sensuri filosofice cu valoare universala, impletite uneori cu semnificatii religioase, alteori cu sensuri coborand din paganitatea preistorica.

 

                                                                                  Teme si surse

 

In cartea “Brancusi – surse arhetipale”, Mircea Deac identifica mai multe teme sculpturale. Radacinile acestor teme sunt diverse mitologii, legende, toposuri ale civilizatiei si culturii mondiale. Esenta vine insa din arta populara autohtona, din legendele si traditiile taranesti. De altfel, Mircea Deac aminteste si cateva teme de sorginte strabuna, nominalizand mitul pasarii si al ascensiunii, al mortii si al somnului, tema dragostei si a fertilitatii, eresurile romanesti transpuse in “Cocosul salutand soarele”,”Poarta strabuna”, “Scaunul”, “Masa”, “Vrajitoarea”.

 

De exemplu, opera “Sarutul” are ca sursa de plecare un obicei din zona Gorjului: la poarta gradinii sunt saditi doi copaci, la umbra carora sunt inmormsntati cei ai casei – sot si sotie. Coroanele celor doi copaci se imbratiseaza in spatiu, simbolizand unirea in eternitate. Similitudini au fost gasite si in alte culturi. Prima versiune a lucrarii a fost comandata ca piatra funerara, destinata memoriei a doi adolescenti inmormantati in cimitirul Montparnasse din Paris. Povestea tragica a tinerilor uniti prin moarte i-a inspirat lui Brancusi solutia imbratisarii celor doi indragostiti, uniti intr-un unic corp.

 

Motivul sarutului, al ingemanarii eterne este reluat, stilizat si contopit in alte sculpturi, fie in diverse variante ulterioare, fie in lucrari distincte precum “Coloana sarutului”, sau celebra “Poarta sarutului”. Autorul lor, incercand sa il initieze pe un prieten (muzicologul si poetul Emil Riegler Dinu) in tainele acestei sculpturi, ii explica faptul ca ochii se alipesc intr-unul singur, la fel si gurile celor doi indragostiti, iar bratele se inlantuiesc pe dupa corp, sugerand contopirea intr-unul singur. Cele doua capete „devin hemisfere lipite prin diametru si in care doar ochii au ramas alaturati, iar parul despletit formeaza in revarsarea sa impletita, dublul stalp(…), caci sinteza Portii preamareste ideea divina a imbratisarii omenesti”, noteaza Dumitru Daba , in lucrarea “Brsncusi”.

 

In opera lui Brancusi apare si tema pasarii, a zborului ca simbol al fericirii, al plutirii fara efort. Tema amintita este prelucrata explicit in seria “Pasarilor” si a “Maiestrelor” (sapte variante ale Maiestrei si douazeci si doua ale Pasarii in spatiu). “eu nu lucrez pasari, ci zboruri”, spunea Brancusi. In creatia artistului roman “pasarea nu este o materialitate biologica tradusa plastic. Este o realitate platica a unei idei elaborate cu tenacitate. In propriul sau zbor. Pasarea nu este nimic fara propriul ei zbor”.

 

De asemenea, oul, forma rotund-ovalizata, expresia primara a genezei, se va dezvolta si regasi intr-o serie de sculpturi brancusiene: “Inceputul lumii”, “Sculptura pentru orbi”, “Prometeu”, “Muza”, “Domnisoara Pogany”.

 

Mitul nasterii lumii dintr-un ou se regaseste la mai multe popoare vechi (greci, celti, egipteni, fenicieni, tibetani, hindusi, japonezi, chinezi, indonezieni), artistul le va aduce si in opera sa. “Forma ovoidala, aceasta forma originara a lumii lui brancusiene este de asemenea, o forma care conduce la zbor”. George Uscatescu  mai spune ca “dintotdeauna, Brancusi se simte atras de constiinta spatiului infinit. Pentru aceasta artistul traieste necesitatea unei forme absolute, ultime, in sculptura sa, capabila sa epuizeze in ea insasi, in propriul ei spatiu, tema de spatiu. Tema ovoidala din Inceputul lumii, Noul nascut, Pestele o demonstreaza”.

 

Totusi, esenta lucrarilor brancusiene provine din folclorul romanesc, remarca cercetatorul Sorin Lory Buliga in teza sa de doctorat, „Spirit si Materie in viziunea unui artist filosof: Constantin Brancusi“.

 

Motivele culturii traditionale romanesti sunt intalnite indeosebi la lucrarile de arta care formeaza Ansamblul monumental „Calea Eroilor“ de la Targu Jiu. „Mai multi cercetatori au observat asemanarea intre motivul Coloanei Infinite cu cel de la stalpii romanesti, funerari, de cerdac sau de poarta. Arcadele de lemn realizate de Brancusi sunt asemanatoare cu arcadele din satele romanesti. Poarta Sarutului seamana si ea cu o poarta taraneasca. (...) Sculptura-obiect a lui Brancusi ilustreaza contopirea traditiilor populare si a innoirilor avangardiste, in sensul ca esenta lucrarilor Brancusiene provine din folclorul romanesc, iar conceptul tehnic este modern si parizian“,declara cercetatorul intr-un interviu oferit jurnalistilor de la Adevarul.

 

Indiferent de sursa de inspiratie, trebuie spus ca “artistul nu se limiteaza sa schiteze ‘idei’ plastic in neterminate intalniri ‘neterminate’ cu piatra, bronzul, lemnul, fierul. Exista la el , o incercare de cautare a esentialului din materie. Cautarea esentelor sale pure, lacas al spriritului care-si revarsa sensul in internationalitatea artistului si se transforma, astfel, in elaborare unica (…) Materia gandeste, mana gandeste si, in fiinta pietrei, prin munca si efort, ‘se descopera’ spriritul materiei””.

 

  • Masa tacerii, Poarta sarutului si Coloana infinitului

 

Complexul arhitectural de la Targu Jiu reprezinta cea mai valoroasa mostenire pe care Brancusi a lasat-o plaiurilor sale natale. La 11 februarie 1935, artistul accepta propunerea Ligii nationale a femeilor din judetul Gorj, prezidata de Aretia G. Tatarascu, de a inalta la Targu Jiu o "Coloana" in cinstea eroilor cazuti in razboiul mondial. Astfel ca incepe sa lucreze la proiectele monumentului din Targu Jiu. Ansamblul sculptural al lui Brancusi se afla in Parcul Central din orasul Targu Jiu si cuprinde mai multe componente care se intind pe o distanta de aproape 1,5 kilometri: Masa Tacerii, Poarta Sarutului si Coloana Infinita. Cele trei componente sculpturale care intregesc Ansamblul monumental sunt dispuse pe aceeasi axa, orientata de la apus spre rasarit, salasluite de o a patra componenta numita Aleea Scaunelor. „O alee, care plecand de pe digul Jiului, care este locul de evocare al actelor de vitejie gorjeana, ar trece pe sub un portal, ce in viitor ar marca si intrarea in gradina publica, pentru ca, continunand spre biserica ce se renoveaza, sa se termine aceasta cale ce va purta chiar si denumirea de Calea Eroilor, la monumentul recunostintei, intruchipat dintr-o coloana inalta de circa 29 m, inaltandu-se fara sfarsit, asa cum trebuie sa fie si recunostinta noastra”, spunea Brancusi despre creatia sa.

 

                              Mor cu inima intristata pentru ca nu ma pot intoarce in tara mea

 

Chiar daca Brancusi si-a iubit tara mai mult decat orice, Romania l-a refuzat. Mai mult, in epoca socialista, Brancusi a fost contestat, fiind considerat "un reprezentant al burgheziei decadente". Artistul a refuzat sa aiba o dubla cetatenie pana spre sfarsitul vietii, dar, din cauza refuzului constant de a fi reprimit in Romania, a acceptat, in 1952, sa devina si cetatean francez.

 

Cu toate ca se bucura deja de recunoastere artistica la nivel mondial, Brancusi a continuat sa-si duca viata ca un simplu taran roman, pana in ultimele clipe din viata. In cugetarile sale, artistul scria: ''Dumnezeu este pretutindeni si simti asta cand uiti cu desavarsire de tine insuti, cand te simti umil si cand te daruiesti. Eu ma aflu acum foarte aproape de bunul Dumnezeu si nu imi mai trebuie decat sa intind o mana inspre El, ca sa Il pipai! Nu mai sunt demult al acestei lumi. Sunt departe de mine insumi, desprins de propriul meu trup... ma aflu printre lucrurile esentiale. Il voi astepta pe bunul Dumnezeu in Atelierul meu.''

 

Simtindu-si sfarsitul aproape, l-a chemat la el pe arhiepiscopul Teofil Ionescu, slujitor la biserica ortodoxa din Paris, caruia, dupa ce s-a spovedit si a primit Sfanta Impartasanie, i-a marturisit: "Mor cu inima intristata pentru ca nu ma pot intoarce in tara mea".

 

Constantin Brsncusi a murit la 16 martie 1957, la ora 2 dimineata, iar la 19 martie, a fost inmormantat in cimitirul Montparnasse din Paris.

 

Sculptorul roman a dorit sa lase mostenire Romaniei toate lucrarile sale nevandute si uneltele, dar autoritatile acelor vremuri au refuzat. Abia in 1964, Brancusi a fost ''redescoperit'' in tara natala, iar ansamblul monumental de la Targu-Jiu a putut fi restaurat, dupa ce fusese abandonat si aproape daramat. La aniversarea a 125 de ani de la nasterea sculptorului, anul 2001 a fost declarat, prin hotarsre a Guvernului Romaniei, Anul Brancusi, sarbatorit si in cadrul UNESCO.


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri