• EUR 4.6400 RON
  • USD 3.9322 RON
  • POUND 5.2076 RON
Bucuresti
o

Persoanele prejudiciate in accidente rutiere pot alege varianta amiabila de stabilire a despagubirii


Persoanele prejudiciate in accidente rutiere pot alege varianta amiabila de stabilire a despagubirii
Reprezentantii Asociatiei Victimelor Accidentelor de Circulatie - AVAC Romania informeaza ca persoanele prejudiciate care au suferit vatamari corporale, in cazul accidentelor rutiere, pot alege varianta amiabila de stabilire a despagubirii care garanteaza un nivel minim al indemnizatiei, conform noii Legi privind asigurarea de raspundere civila auto RCA adoptata recent de Camera Deputatilor.

De asemenea, prin particularizare, cu ajutorul unor documente de specialitate, se va putea ajusta despagubirea pentru fiecare caz in parte. "Cu privire la scopul principal al acestei legi - dat de posibilitatea valorificarii dreptului la integritate fizica si psihica de catre victimele accidentelor rutiere, Legea adoptata in 16 mai 2017 prevede un mecanism corect, astfel incat prejudiciile suferite sa fie stabilite fie de judecator, fie pe cale amiabila. Aratam ca au existat dezbateri aprinse la care am participat in comisiile de specialitate, legate de modalitatea de stabilire a despagubirilor, insa parlamentarii au inteles complexitatea si particularitatile acestui mecanism si astfel, actualul articol ce reglementeaza 'stabilirea despagubirilor' are o forma ce poate fi pusa in practica", se arata intr-un comunicat.

 

Cat priveste procedura judecatoreasca, precizeaza reprezentantii AVAC, asa cum este si firesc, singurul in masura sa analizeze si sa decida este magistratul judecator, care are la indemana probe cu caracter medical, medico-legal, psihologic si statistic, necesare particularizarii traumei prin raportare la modul in care viata victimei a fost afectata. "Stabilirea intinderii prejudiciului trebuie sa aiba la baza principiul proportionalitatii intre suma acordata si intensitatea si durata vatamarilor. Trebuie inteles ca, la baza despagubirii, se afla institutia raspunderii civile delictuale ce implica repararea integrala a prejudiciului. Suma acordata drept despagubire trebuie sa fie echitabila, rezonabila si, desigur, sa nu reprezinte o imbogatire fara justa cauza", informeaza AVAC Romania.


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri