• EUR 4.6346 RON
  • USD 3.9285 RON
  • POUND 5.2711 RON
Bucuresti
o

Putin va candida pentru un nou mandat prezidențial


Putin va candida pentru un nou mandat prezidențial
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat miercuri că va candida pentru un al patrulea mandat la alegerile prezidențiale care se vor defășura anul viitor în luna martie, informează agențiile internaționale de presă.

"Îmi anunț candidatura pentru postul de președinte al Rusiei", a spus Putin la o întâlnire cu muncitorii unei uzine auto a companiei GAZ în orașul Nijni Novgorod, discurs transmis în direct la televiziune. "Este mereu o decizie foarte importantă pentru oricine, întrucât motivația trebuie să vină numai din voința de a face viața mai bună în această țară, care să devină mai puternică, mai bine protejată (...). Rusia va continua să meargă înainte. Și nimeni nu va putea vreodată să o oprească din acest drum", a mai spus liderul de la Kremlin, înainte să precizeze că va candida, scrie AGERPRES. "Dar acolo se poate ajunge cu o singură condiție: dacă oamenii au încredere și te susțin", a completat el.

În pofida dificultăților economice și a tensionării relațiilor cu Occidentul, Vladimir Putin a reușit să-și mențină popularitatea.

Prin anexarea Crimeii, susținerea separatiștilor proruși din estul Ucrainei, intervenția militară în Siria și pe ansamblu creșterea relevanței Rusiei în politica internațională el a redat rușilor sentimentul mândriei naționale. Însă criticii săi îl acuză în special că susține în continuare un regim autoritar, oligarhic și corupt.

Conform tuturor sondajelor, Putin ar urma să câștige detașat scrutinul din martie, mai ales că până în prezent nu are vreun contracandidat capabil să atragă un sprijin popular semnificativ. Așadar, el ar rămâne președinte până în anul 2024, an în care va împlini vârsta de 72 de ani.


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri