• EUR 4.5975 RON
  • USD 3.8945 RON
  • POUND 5.1203 RON
Bucuresti
o

Donald Trump îi mulțumește lui Vladimir Putin pentru decizia de a reduce numărul diplomaților americani la Moscova


Donald Trump îi mulțumește lui Vladimir Putin pentru decizia de a reduce numărul diplomaților americani la Moscova
Președintele american, Donald Trump, i-a mulțumit omologului său rus, Vladimir Putin, pentru decizia de a reduce numărul diplomaților americani la Moscova, explicând într-un mesaj nuanțat de ironie că măsura va permite Statelor Unite să economisească "mulți bani", notează AFP.

Într-un context diplomatic foarte tensionat, cu relații între cele două puteri la cel mai jos nivel de după Războiul Rece, Putin a anunțat la finalul lunii iulie o reducere drastică a persoanelor de la misiunile americane din Rusia, diplomați sau personal tehnic.

 

"Vreau să-i mulțumesc pentru că noi încercăm să diminuăm cheltuielile și, în ceea ce mă privește, sunt foarte recunoscător că el se desparte de un mare număr de persoane pentru că acum noi avem costuri mai mici", a declarat Trump, la domeniul său de golf din Bedminster (New Jersey), părând să ironizeze situația, arată AFP. "Nu există cu adevărat niciun motiv pentru ca ei (diplomații care vor pleca - n.r.) să se întoarcă acolo. Apreciez foarte mult că am reușit reducerea facturii Statelor Unite", a insistat președintele american, completând: "Vom economisi mulți bani", scrie AGERPRES.

 

Ca represalii la votul din Congresul american, care a decis impunerea de noi sancțiuni economice Rusiei, liderul de la Kremlin a impus aceste măsuri care intră în vigoare pe 1 septembrie. Personalul ambasadei și al consulatelor americane va trebui să fie redus cu 755 de persoane, pentru a ajunge la 455, adică nivelul efectivului diplomatic al Rusiei în SUA.


Comentarii

Inscrie-te in newsletter pentru a primi cele mai noi stiri